Descopera farmecul unei calatorii spirituale unice prin inima Greciei, intr-un circuit dedicat hramului Sfantului Nectarie, unul dintre cei mai iubiti sfinti ai ortodoxiei. Pe parcursul acestui pelerinaj vei pasi pe urmele credintei si ale istoriei, vizitand locuri sfinte, manastiri impresionante si orase incarcate de spiritualitate si cultura.
Ziua 0 – 05.11.2026
Plecare din Buzau la ora 18:00, pe ruta Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Sofia – Promahonas.
Ziua 1 – 06.11.2026
Sosire in Salonic in jurul orei 08:00. Vom vizita centrul istoric al orasului si principalele obiective religioase: Biserica Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, unde se afla moastele Sfantului Dimitrie si ale Sfintei Anisia, Biserica Sfanta Teodora, Biserica Sfanta Sofia, unde se afla moastele Sfantului Vasile cel Nou, precum si Catedrala Mitropolitana, unde se afla moastele Sfantului Grigorie Palama. Programul continua cu vizitarea Arcului lui Galerius si a Turnului Alb, simbol al orasului Salonic.
Cazare in Paralia Katerini.
Ziua 2 – 07.11.2026
Mic dejun. Plecare catre impresionantul complex monahal Meteora, unde vom vizita 2-3 manastiri spectaculoase, asezate pe stanci uriase. Vom participa si la o prezentare a procesului de pictura manuala a icoanelor in cadrul unui atelier local. Continuam drumul catre Volos pentru vizitarea Manastirii Kato-Xenia, care adaposteste Braul Maicii Domnului. Traversare cu ferry-boat de la Glyfa la Agiokampos.
Cazare in insula Evia, in orasul Loutra Edipsou.
Ziua 3 – 08.11.2026
Mic dejun. Deplasare in localitatea Nea Makri pentru vizitarea Bisericii Sfantul Efrem cel Nou. Continuam catre Atena, unde vom face un tur de oras si vom descoperi cele mai importante atractii ale capitalei Greciei. Optional, pentru grupurile de minimum 30 de persoane, se poate vizita Acropole, unul dintre cele mai importante monumente istorice si culturale din lume. Din Portul Pireu vom traversa catre insula Aegina, unde vom vizita Manastirea Sfantul Nectarie.
Cazare in insula Aegina.
Ziua 4 – 09.11.2026
Mic dejun. Participare la slujba si procesiunea dedicata Sfantului Nectarie pana la ora 11:30. Dupa incheierea programului religios, traversam cu ferry-boat din Aegina catre Pireu, apoi ne deplasam spre insula Evia, traversand podul de la Chalkida. Vom vizita Biserica Sfantul Ioan Rusul, care adaposteste moastele sfantului, precum si Manastirea Cuviosului David, cunoscuta si sub numele de Osios David, unde se afla capul Sfantului David cel Batran si mormantul Cuviosului Iacov Tsalikis.
Cazare in insula Evia, in orasul Loutra Edipsou.
Ziua 5 – 10.11.2026
Mic dejun. Traversare cu ferry-boat din Agiokampos catre Glyfa, apoi deplasare spre Paralia Katerini. Vom vizita Manastirea Sfantului Efrem Sirul, situata in apropierea localitatii Kontariotissa, la poalele Muntelui Olimp. Manastirea adaposteste o parte din mana dreapta a Sfantului Efrem Sirul si este un important loc de pelerinaj. Programul continua cu vizitarea Manastirii Sfantul Dionisie din Olimp.
Cazare in Salonic.
Ziua 6 – 11.11.2026
Mic dejun. Vizitarea Manastirii Suroti, locul unde este inmormantat Cuviosul Paisie Aghioritul. Dupa vizita, plecare catre Romania.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.